România se pregătește să introducă salariul minim european. La nivelul Ministerului Muncii se fac tot felul de calcule, fiind în pregătire mai multe variante pentru implementarea acestui sistem.
Deocamdată, totul este la nivel de analiză și nicio decizie oficială nu a fost luată.
Ministerul Muncii confirmă că lucrează la un proiect care cuprinde formula de calcul folosită pentru stabilirea modului în care România va introduce salariul minim european.
„Vine cu trei formule și urmează ca în consultare cu partenerii sociali să alegem una dintre formule pentru a fi introdusă într-o lege și astfel ca directiva să fie transpusă până la finalul acestui an.
Cel mai probabil se va merge pe varianta de 50% din salariu mediu, dar cele trei variante la care lucrăm în momentul de față sunt mult mai complexe și țin cont și de alți indicatori”, a precizat Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, într-o declarație acordată Euronews.
La nivelul Uniunii Europene s-a stabilit nevoia introducerii unui salariu minim pe piața muncii.
Atenție, însă, salariul minim european nu va avea aceeași valoare în toate țările!
Deocamdată, ce se știe este că salariul minim european se va calcula în funcție de veniturile medii din fiecare țară membră a Uniunii Europene.
De principiu, acesta va fi stabilit la un nivel de 50% din salariul mediu național.
România trebuie să se alinieze venitului minim european, iar pentru asta la nivelul Ministerului Muncii se fac tot felul de calcule.
În prezent, câștigul salarial mediu brut în România este de 6400 lei, adică 3974 lei valoare netă.
Pe de altă parte, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent a fost stabilită la 2708 lei/persoană pe lună.
Să mai spunem și că salariul minim brut acordat este de 3.300 lei.
Dacă s-ar stabili ca venitul minim european să fie calculat pe baza coșului de consum zilnic pentru un trai decent, atunci în România salariul minim net garantat ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.
Există și o a doua variantă luată în calcul la nivelul Ministerului Muncii.
Astfel, dacă venitul minim garantat în România se va determina după formula UE, adică să fie 50% din câștigul mediu brut pe economie, atunci vorbim de o creștere și mai mare, cu încă 500 de lei.
În final, venitul minim garantat în România ar urma să crească, anul acesta, cu 1300 lei.
La nivelul Ministerului Muncii s-a înaintat și o propunere din partea specialiștilor de la INS (Institutul Național de Statistică).
Aceștia arată că se poate stabili ajustarea salariului minim brut în funcție de rata inflației. Respectând acest principiu, la o inflație de 7%, leafa românilor ar crește cu doar 200 de lei, în 2024.
În aproape jumătate din statele membre UE (în special în țările estice și din sud) salariul minim brut este sub 1000 de euro. Vorbim de Bulgaria, România, Grecia și Portugalia. În Slovenia și Spania, salariile minime brute depăşesc uşor 1000 de euro pe lună.
Doar în șase state din Uniunea Europeană (toate din Vest) sunt salarii minime brute de peste 1500 de euro pe lună. Aceste țări unde se câștigă foarte bine sunt Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg.
În fine, în Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia nu există un salariu minim impus, aici piața muncii reglementează lefurile în funcție de cerere și ofertă.